Formare duhovnicească și deschidere: Tabăra a început cu cuvântul de binecuvântare a părintelui Vasile Ciobanu, tabăra a ancorat toate activitățile în valori morale solide, promovând prietenia și ajutorul reciproc.
Ateliere de creație: Copiii au pictat motive naturale (flori ale soarelui) pe lemn, au meșterit ecusoane personalizate și au învățat tehnica broderiei pe pâslă. De asemenea, au realizat un aranjament floristic colectiv din buchețele de levănțică într-o singură vază, ca simbol al unității și al colaborării în comunitate.
Lectură și parteneriate comunitare: În cadrul unei vizite dedicate la Biblioteca Publică Costești, participanții au explorat opere din literatura română, au completat fișe de lectură pentru înțelegerea textului și au confecționat semne de carte.
Muzică, știință și joc: Copiii au învățat primele acorduri la chitară, au asistat la experimente chimice captivante și s-au bucurat de jocuri interactive în aer liber completate de pauze răcoritoare cu înghețată.
vineri, 7 august 2026
Tabăra „Aripi de vară” din satul Costești
miercuri, 29 iulie 2026
Tabăra Bucuriei: Ediția a X-a „Pe urmele Sfinților”
Cu inimile pline de recunoștință, s-a încheiat cea de-a X-a ediție a Taberei Bucuriei, organizată de Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din orașul Ștefan Vodă, sub îndrumarea părintelui paroh Ioan Apostol.
Timp de trei zile, aproximativ 100 de copii au trăit clipe de neuitat, descoperind frumusețea credinței, a prieteniei și a bucuriei de a fi împreună. Toate acestea au fost posibile datorită dăruirii și implicării a aproape 30 de voluntari, care și-au oferit cu drag timpul, energia și sufletul pentru fiecare copil.
Tema din acest an, „Pe urmele Sfinților”, i-a purtat pe copii într-o călătorie fascinantă prin viețile sfinților, adevărate modele de credință, iubire, curaj și bunătate. În cele opt ateliere creative, fiecare grupă a descoperit viața unui sfânt și a învățat cum poate urma exemplul acestuia în viața de zi cu zi.
Primele două zile au fost dedicate atelierelor tematice, jocurilor, cântecelor, activităților creative și momentelor de comuniune, în care copiii au învățat, au creat și au legat prietenii frumoase.
Ultima zi a început cu participarea tuturor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile primite. Apoi, copiii, voluntarii și părinții au petrecut împreună în mijlocul naturii, unde au avut loc concursuri, scenete, prezentări, jocuri, momente de învățătură religioasă și morală și o masă festivă servită în aer liber.
Ajunsă la ediția a X-a, Tabăra Bucuriei a devenit o frumoasă tradiție pentru comunitatea noastră, adunând an de an copii, tineri și voluntari în jurul valorilor creștine și al bucuriei de a fi împreună în Hristos.
Mulțumim din suflet tuturor voluntarilor, părinților, binefăcătorilor și tuturor celor care au sprijinit organizarea acestei tabere. Fără dăruirea fiecăruia dintre dumneavoastră, această lucrare frumoasă nu ar fi fost posibilă.
Ne rugăm ca semințele credinței, ale iubirii și ale bucuriei să rodească în inimile tuturor copiilor și să îi călăuzească mereu pe calea lui Hristos.
joi, 16 iulie 2026
Tabăra „Bucuriei” în parohia Cruglic
joi, 27 martie 2025
În căutarea răspunsului: Educația Religioasă a fi sau a nu fi?
Chiar dacă în majoritatea țărilor europene educația religioasă are un statul clar definit: fie este disciplină opțională sau obligatorie, este predată confesional sau non-confesional. Aceasta latură a educației și-a ocupat locul în fiecare dintre sistemele educaționale naționale ținând cont de tradiția istorică existentă și a relației dintre stat și confesiunile religioase. Prezența acesteia în orarul școlar al elevilor a fost influențată de specialiștii în pedagogie, de membrii cultului religios și de viziunea populației față de educația religioasă, ceea ce pare a fi un caz mai special căci nimeni nu pune la îndoială sau consultărilor publice (sondajelor) necesitatea unor discipline școlare, la fel de vechi ca și educația religioasă, cum ar fi matematica, geografia sau biologia. Astfel educația religioasă devine un subiect controversat, iar în cazul Republicii Moldova unde până și denumirea limbii (a denumirii disciplinei Istoria) a fost și (încă mai este) un subiect posibil de a fi suspus dezbaterilor publice, educația religioasă devine subiect al sondajelor populației.
În pofida dezbaterilor în societate și a sondajelor ce se fac la acest subiect, trebuie să cunoaștem că educația religioasă în Republica Moldova este studiată în baza Hotărârii de Guvern nr.596 din 2010 cu privire la predarea disciplinei opționale Religia și este predată confesional, fiind aprobate două curricula (2011): pentru cultul ortodox și pentru predarea creștinismului de rit evanghelic și adventist de ziua a șaptea; fiind predată în clasele I-IX.
joi, 25 ianuarie 2024
Seminarul profesorilor de Religie din Orhei cu genericul: ,,Inovația și modernizarea Orei de Religie”
joi, 16 noiembrie 2023
Schimb de bune practici în protopopiatul Buiucani, mun. Chișinău
Schimbul de experiență și bune practici între profesorii de religie reprezintă un element vital în îmbunătățirea calității educației religioase. Acest proces nu doar îmbogățește cunoștințele didactice ale cadrelor didactice implicate, ci are un impact semnificativ și pozitiv asupra elevilor și comunităților în care aceștia activează.



