luni, 20 martie 2023

Concursul raional „Pesonalități creștine: virtuți și sfințenie”, raionul Strășeni


Concursul raional „Pesonalități creștine: virtuți și sfințenie” s-a desfășurat în data de 15 martie la Biblioteca raională „Mihail Sadoveanu” din Strășeni, în conformitate cu Acordul de Parteneriat dintre Direcția Generală Educație Strășeni și Protopopiatul Strășeni. Scopul evenimentului a fost promovarea valorilor generale umane și a personalităților creștine din raionul Strășeni.

Concursul s-a desfășurat la trei probe de concurs: proba de poezie creștină, proba de desen „Viața Sf. Mitropolit Gavriil pe înțelesul elevilor” și proba - proiect istoric „Personalități creștine a raionului Strășeni”. Elevii din clasele II-XII au participat la aceste probe, iar lucrările lor au fost apreciate de un juriu format din cinci membri, inclusiv șefa Direcției Generale Educație. Lucrările au fost evaluate în funcție de originalitate, creativitate, relevanța temei și nivelul de dificultate.

La proba de desen, elevii au prezentat 27 de lucrări care reflectă activitatea duhovnicească a Sfântului Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Cei mai buni la această probă au fost premiați în funcție de categoria lor de vârstă. La categoria I, Manole Miriam de la IP Gimnaziul Rădeni a obținut locul I, iar la categoria a II-a, Vizin Andriana de la același liceu a obținut locul I.

La proba de poezie creștină, 21 de concurenți din mai multe școli din raionul Strășeni au participat cu creații proprii care reflectă viața și activitatea Sfântului Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Cei mai buni poeți au fost Derevenco Andrea de la IP Gimnaziul „V. Slobozenco” Micăuți, care a obținut locul I, și Strășeneanu Anastasia de la IP Gimnaziul Căpriana și Olaru Ciprian de la IP Gimnaziul „V. Slobozenco” Micăuți, care au obținut locul II.

În final, toți participanții la concursul de desen au primit mape de desen, acuarelă și un set de pensule. Evenimentul a avut un mare succes, demonstrând interesul elevilor din raionul Strășeni pentru valorile și personalitățile creștine.