„Ora
de religie trebuie să fie o adevărată sărbătoarea a dialogului şi frăţietăţii,
în care copilul să se simtă în elementul lui, să se poată deschide, să spună ce
gândeşte, ce simte, ce-l frământă, să întrebe la rându-i, să aibă sentimentul
comuniunii printr-o comunicare senină şi sinceră cu dascălul şi cu colegii săi.
Este de mare importanţă crearea unei atmosfere de dialog, de conversaţie
prietenească, în care profesorul de religie, cunoscând particularităţile
psihologice ale vârstei, să se ştie transpune în rolul şi la mintea lor, prin
întrebări bine gândite, pentru a le deschide gustul şi dragostea de cele
sfinte, iar nu frica de notă, de memorizare a textelor, etc, vechile
instrumente ale unui învăţământ dogmatic, rigid.”
Timiș Vasile, Evaluarea. Factor de reglare și optimizare a educației religioase, Editura Renașterea, Alba Iulia, 2008, p. 98.