Conform planului de activitate al DE în parteneriat cu Protopopiatul Anenii Noi şi IP CCE Ciocârlia, în data de 31.01.2019, în incinta Casei de Creaţie a Elevilor, director dna Oltul Lilia, s-a desfăşurat concursul raional la Religie: „Personalităţi creştine: Virtuţi şi Sfinţenie”, cu genericul „Naşterea Domnului în familia mea”. Concursul a inclus trei probe: desen, poezie (creaţie proprie) şi cântec (colind, cor de copii).
La proba desen copiii au redat prin diferite tehnici și cu multă creativitate modul în care au sărbătorit „Naşterea Domnului în familia mea”.
Proba de poezie s-a desfăşurat la două categorii de vârstă: clasele primare şi gimnaziale. Tema poeziilor în clasele primare a fost „Familia mea”, iar în clasele gimnaziale „Sfinţii - modele pentru tineri”. Cei mici au încercat ca prin poezie să transmită toate mulţumirile Domnului pentru familiile minunate pe care le au. Elevii din clasele gimnaziale, vorbindu-ne despre Sfinţi ca modele, au descris prin vers viaţa Sfintei Parascheva şi a Sfântului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
În cadrul probei cântec - elevii au interpretat un colind. Evenimentul a avut o semnificaţie deosebită pentru toți participanții, încheind șirul sărbătorilor de iarnă. Un aspect important al probei de interpretare a fost ţinuta scenică a participanţilor - costumul naţional, care a readus în atenția tuturor frumusețea portului național. Proba de interpretare a creat o atmosferă deosebită, în care toți s-au bucurat audiind minunatele noastre colinzi, moștenite de la strămoşi. Și cu adevărat colinzile reprezintă patrimoniul cultural al poporului nostru: atât de inedite, îndrăgite şi originale, încât au fost recunoscute de către UNESCO drept tezaur naţional.
Probele din cadrul concursului le-au permis elevilor să-şi manifeste toate compentenţele şi abilităţile artistice. Bucuria cea mai mare a acestui eveniment a constat în faptul că elevii au redat minunea Naşterii Domnului prin culori, melodie şi recital poetic, fiecare slăvind pe Dumnezeu cu talantul dat de sus.
Juriul, participanţii, dar şi toţi spectatorii au rămas profund impresionaţi de măiestria interpretativă a tuturor celor nouă echipe implicate. În final, juriul a menţionat participanţii cu Diplome de merit conform clasamentului.
Dna Oltu Lilia a apreciat performanţele elevilor, accentuând că s-au înregistrat rezultate deosebite comparativ cu anii precedenţi. Iar protopopul de Anenii Noi, protoiereul Petru Oltu, a vorbit despre colaborarea dintre Familie, Şcoală şi Biserică, subliniind că elevul de astăzi este creştinului de mâine şi noi, cu toţii, trebuie să se unim eforturile ca să creştem generaţii cu frica de Dumnezeu şi cu dragoste față de aproapele.
La final, părintele protopop i-a mulţumit gazdei pentru primirea călduroasă, ospitalitate şi bunăvoinţa, oferindu-i în dar două icoane şi Catehismul Creştin-Ortodox. De asemenea, a mulţumit doamnei Ana Ciuntu, specialist principal Direcţia Educaţie Anenii Noi, care s-a ocupat de organizarea metodică a acestui concurs.
Preotul Nicolae Goreanu, metodist la Religie, DE Anenii Noi, a apreciat rezultatele elevilor şi i-a îndemnat să fie şi ei, la rândul lor, modele creştine pentru tinerii de astăzi, menţionând că fiecare tânăr este chemat de Dumnezeu, ca prin cuvânt şi faptă să sfinţească generaţia sa.
Preot Nicolae Goreanu,
parohul bisericii Naşterea Maicii Domnului,
s. Cobusca Nouă
Zabolotniuc Natalia, învăţător IPG Cobusca Nouă