Argument
justificare, context
Uniunea Europeană urmărește asigurarea
unei educaţii multiculturale pentru tineri care să stimuleze dezvoltarea
abilităţilor de acceptare şi iniţiere a unui dialog constructiv, pe tema
valorilor morale, între elevi aparţinând diferitelor tradiţii culturale şi
confesionale din Europa.
Scopul implementării acestui proiect este demararea şi
dezvoltarea unei strânse colaborări între
școlile de stat și parohiile româneşti din Uniunea Europeană.
Obiectivul proiectului. Se urmăreşte participarea elevilor și implicarea
cadrelor didactice care desfășoară activități de catehizare religioasă în școli
de stat sau biserici creştine, în vederea
ancorării tinerilor la valorile morale creștine, într-o lume globalizată, o
lume în care aceste valori sunt din ce
în ce mai deteriorate. Prin activităţile care se vor desfăşura ne propunem
scoaterea în evidență a calităţilor însușite de elevii participanți din
perspectiva unei învățări de performanță.
Înscrierea participanților se face în perioada 21.01.2019 - 25.02.2019. După studierea
regulamentului, îndrumătorii elevilor
care doresc să se înscrie în proiect, sunt rugaţi să completeze formularul aflat
la adresa
https://goo.gl/forms/limTApQdtKCi2DjE2
Descrierea
activității
Proiectul se va desfășura pe două secțiuni:
SECȚIUNEA I- cu participare directă
Activitatea constă în reunirea elevilor înscriși în proiect
și participarea acestora, în cadrul unei mese rotunde la dezbateri pe
tema valorilor morale creștine, având la bază tematica prezentată în Anexa1. Desfășurarea
activității va avea loc în data de 8 martie 2019,
ora 14.30, la sediul
Colegiului de Muzică Sigismund Toduță, str. Paris nr. 60, sala B07. După
participarea la dezbateri, elevii vor fi invitați să redacteze un eseu, după
cerințe formulate pentru mai multe categorii de vârstă.
SECȚIUNEA II- participare
indirectă
Această secțiune se
adresează elevilor doritori să se implice în proiect, care nu au posibilitatea să ia parte la
dezbateri. Pentru aceștia se organizează un concurs on-line, care va avea loc în data de 9 martie 2019. El se va derula astfel: la ora 9.30, ora României, vor fi distribuite pe
adresa de email a profesorilor îndrumători, linkuri de conectare la platforma
de concurs, diferenţiate pe categoriile de vârstă menţionate în prezentul
regulament. Fiecare profesor îndrumător va redistribui linkul pe adresa de
email a elevilor înscriși sau a părinților acestora (în situația în care elevii
nu dețin adresă de email).