luni, 10 octombrie 2022

Hramul Instituției Publice Liceul Teoretic „Olimp” din s.Costești, r-ul Ialoveni

    Conform frumoasei tradiții strămoșești, prin care fiecare localitate are un hram al său, care de cele mai dese ori corespunde hramului bisericii din localitate, mai multe instituții de învățământ și-au stabilit un hram instituțional. Un exemplu în acest sens este și Instituția Publică Liceul Teoretic „Olimp” din s.Costești, r-ul Ialoveni, unde de 11 ani prin purtarea de grijă a administrației instituției și a profesorului de religie pr. Ioan Grigoriță se serbează anual hramul instituției - Sfântul Ioan Teologul (9 octombrie). 

    În acest an, ziua de hram, a adunat la rugăciune tot colectivul didactic, alături de elevi și părinți în biserica Sf. Ier. Nicolae din localitate. După participarea la Sfânta Liturghie elevii și profesorii instituției de învățământ s-au unit cu Hristos prin Taina Sfintei Împărtășanii. Iar după otpustul Liturghiei a urmat un moment artistic organizat de preotul și profesorului de religie Ioan Grigoriță, în cadrul căruia elevii au recitat poezii și au cântat cântece de slavă și mulțumire aduse Bunului Dumnezeu, iar cadrele didactice ale instituției au interpretat o slăvire închinată Sfântului Ioan Teologul. 

    La eveniment au fost prezenți atât creștinii din localitate cât și preotul-paroh Vasile Ciobanu; șeful Direcției Educație Ialoveni, diaconul Ioan Scutaru și șeful Cabinetului metodic Veaceslav Iordachescu. 

miercuri, 5 octombrie 2022

Mesaj cu ocazia Zilei internaționale a educației

Dragi educatori, învățători și profesori,

 

Darul pedagogiei este unul divin în acest sens Biblia ne spune că Dumnezeu „a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori şi învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:11-12). Clement Alexandrinul în lucrarea „Pedagogul” ne oferă modelul suprem de Învățător – pe Iisus Hristos, care deși n-a avut diplomă, totuși i se spunea „Învățătorule” (Matei 8:19, 12:38, 19:16, 22:16). Așadar orice pedagog este un următor al lui Iisus și un desăvărșitor al activității învățătorești a Acestuia.

Îndemnăm cadrele didactice să preia modelul desăvârșit al Pedagogului, pe cel al lui Hristos care este „blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29) și să desăvârșească lucrarea de modelare și formare a caracterului și personalității copiilor și a tinerilor.

Cu prilejul Zilei internaționale a educației și a celor ce activează în acest domeniu, manifestăm recunoștință tuturor educatorilor, învățătorilor, profesorilor și bibliotecarilor care profesează cea mai frumoasă artă – arta educației, după cum o numea Sf. Ioan Gură de Aur. Adresăm cuvinte de felicitare și respect tuturor profesorilor ce seamănă valorile credinței, bunătății și a dragostei în inimile discipolilor.

duminică, 2 octombrie 2022

Seminar de inițiere a profesorilor de Religie în protopopiatul Florești

Vineri, 30 septembrie 2022, în ziua de prăznuire a Sfintelor Mucenițe Pistis, Elpis și Agapis și mama lor Sofia, protopopiatul Florești în colaborare cu Direcția Generală Educație a raionului Florești a organizat în incinta Liceului Teoretic „Miron Costin” seminarul de inițiere a profesorilor de religie. Seminarul a fost organizat de Pr. Victor Plămădeală, metodist responsabil în protopopiat de predarea Religiei și dna Angela Bălan, șefa DMCFPC în cadrul Direcției Educație Florești.

În cadrul seminarului cu un cuvânt de salut a venit protopopul de Florești, Ioan Zîmbreanu, care a subliniat importanța activităților pastoral-educative desfășurate în protopopiat atât prin predarea disciplinei opționale Religia în școală cât și în cadrul școlilor duminicale. În acest sens, părintele protopop a îndemnat cadrele didactice să desfășoare în colaborare cu elevii instituțiilor de învățământ diverse activități caritabile prin intermediul cărora să transmită mesajul evanghelic nu doar prin cuvânt dar și prin fapte.

marți, 27 septembrie 2022

Apariție editorială: Caietul elevului la disciplina opțională „Arta comportamentului moral”

 

Suportul didactic elaborat pentru cursul opțional „Arta comportamentului moral”, corespunde curriculumului aprobat în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Curriculum al Ministerului Educației, proces-verbal nr. 14 din 06.07.2017 și prin ordinul Ministerului Educației nr. 671 din 01 august 2017. Caietul elevului este elaborat de practicieni în domeniu cu o vastă experiență didactică: Iordachescu Veaceslav, grad didactic I (unu) la Religie; Manole Olesea, grad didactic II (doi) la Religie și Buzila Ana, grad didactic I (unu) la Istorie.

Suportul didactic se referă la dimensiunea cognitivă a educației morale prin explicarea de noțiuni cheie, cum ar fi: morală, virtute, patriotism, viciu, etichetă, maniere, decență și dimensiunea ideologică a educației morale (sentimente, motivații, intervenții volitive morale) dezvoltate prin intermediul sarcinilor didactice și a textelor cu caracter moralizator propuse în rubrica Bucuria lecturii. Sarcinile didactice corespund sugestiilor metodologice prezentate în Curriculum și  vin să dezvolte gândirea critică a elevilor punându-i în situații de alegere morală (dezbaterea morală, studiul de caz, jocul de rol etc.).

Un element important valorificat în cadrul suportului didactic este – pedagogia populară, care oferă modele de comportament moral prin povești (astfel elevii trebuie să identifice personaje cu comportament bun și rău) și proverbe – care reprezintă îndreptare sau călăuze în comportamentul moral.

vineri, 23 septembrie 2022

Parteneriatul Școală-Biserică: Putem vedea rezultate frumoase în mai multe comunități


    De trei decenii deja, de la declararea independenței republicii noastre, în școlile din țară a fost introdus, deocamdată ca disciplină opțională, un nou obiect de studiu – religia. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării din Moldova, semnat de secretarul de stat Adriana Cazacu, la solicitarea redacției noastre, „ca și toate celelalte discipline opționale, religia contribuie la formarea competențelor interpersonale, civice și morale în baza abordării inter- și transdisciplinare. Elevii (părinții) sunt în drept să-și selecteze disciplinele opționale în funcție de interesele și necesitățile educaționale pentru traseul individual. De aceea evoluția acestei discipline opționale este în strânsă legătură cu oferta educațională a disciplinei și rolul valorilor culturale din societate”. 
    Conform datelor din Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME) în anul precedent de studii (2021-2022) disciplina opțională ,,Religia” a fost solicitată de către 22 mii 386 elevi. Redacția portalului TRADIȚIA a realizat un interviu cu Veaceslav Iordachescu, șef al Cabinetului metodic al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, profesor de religie, inspector la disciplina religie în cadrul Episcopiei de Chișinău, metodist la Sector I din Protopopiatul de Chișinău, care ne-a oferit mai multe detalii referitoare la predarea religiei, disciplină atât de importantă în forjarea credinței și personalității copiilor noștri, la rezultatele obținute în acest domeniu, precum și la proiectele de viitor în acest domeniu. 
TRADIȚIA: Domnule Veaceslav Iordachescu, în Republica Moldova, potrivit datelor statistice ale Ministerului Educației și Cercetării, activează 291 de profesori de religie. Vă rugăm, în calitatea dumneavoastră de responsabil al Cabinetului metodic al Mitropoliei Moldovei, să ne spuneți cum apreciați rezultatele lucrului lor? 

miercuri, 7 septembrie 2022

Scurt istoric al manualului de religie

    Este cunoscut faptul că proiectul de educație religioasă în școală în Republica Moldova a început înainte de anul 2000. Atunci în urma insistențelor Bisericii a fost introdus cursul de Educație moral-spirituală în școlile din R.M. iar disciplina Religia a început să fie predată opțional în mai multe școli din republică la cererea părinților și a managerilor școlari. Tot atunci a fost binecuvântat primul grup de lucru, în frunte cu Episcopul Dorimedont - Cecan, care a lucrat la manualele de religie pentru ciclul primar. Manualele pentru clasa I-i și a II-a mai sunt încă în uz după ce au fost reeditate. Iar manualele de clasa a III-a și a IV-a au fost revăzute și editate într-o nouă ediție în anii 2012, 2013.