Se afișează postările cu eticheta profesor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta profesor. Afișați toate postările

vineri, 24 februarie 2023

Portretul ideal al profesorului de religie

Fotografie simbol

„Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. “

(Matei 28:19-20).

      După învierea Sa din morți, Mântuitorul a trimis pe Sfinții Apostoli să propovăduiască evanghelia Sa, dându-le postulatul de apostol, de reprezentant al Lui în lume. Acest testament l-au primit şi urmașii lor până în zilele noastre. Astfel trebuie să înțeleagă şi profesorul de religie misiunea sa: a fost chemat de Dumnezeu printr-o chemare lăuntrică şi a fost trimis să înveţe pe alţii cuvântul lui Dumnezeu. În această slujire, el nu este singur: Dumnezeu i-a promis că-l însoțește şi-l ajută în toate zilele, așa cum a promis şi Sfinților Apostoli.

     Profesorul de astăzi este busola care orientează elevii spre “limanurile mântuirii”, este acea forță interioară care propulsează discipolii săi pe cărările mântuirii bătătorite  de înaintașii noștri care au știut a se ancora în principiul fundamental al vieții – credința în bunul Dumnezeu. Astăzi, ca niciodată, într-o lume debusolată, impardonabilă la valorile adevărate este nevoie ca profesorul de religie, care este un apostol delegat să-și ducă cruce printre generațiile de elevi, este chemat să păstreze cu sfințenie acea mare și neobișnuită comoară care ia fost încredințată – modelarea sufletelor copiilor. Spunea și Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur că: “Sufletul copiilor este ca pânza albă care în orice fel se va vopsi întâi așa va fi până la sfârșit. Chiar de ar vrea cineva să o vopsească cu altă culoare, pururea se arată vopseala cea dintâi.”, adică dacă profesorul știe să contureze chiar de la început cuvântul lui Dumnezeu în sufletul fraged de copil, până spre finalul vieții acel cuvânt va încolți și la un moment dat va da rod însutit de care se va bucura și el și oamenii din jurul său, se va bucura și bunul Dumnezeu.

vineri, 19 februarie 2021

Profesorul de Religie - „semănător de valori” (eseu)

 

Oră publică la Religie

A fi profesor nu este doar o profesie, ci mai ales o vocație. Oare câte calități trebuie să dețină o persoană care îmbrățișează această îndeletnicire? Fermitate, răbdare, încredere sunt primele calități esențiale pe care trebuie să le dețină un profesor de religie. Dar cel mai important, el trebuie să aibă dragoste față de copii. Profesor ideal de religie este acel care combină dragostea cu munca, astfel devenind dascălul perfect. Profesorul de religie este mentorul care descoperă în fiecare elev binele, merge cu elevul mână-n mână până la înălțimi spirituale, educându-l să fie amabil, sociabil, decent, sensibil, străduitor, adică să fie un bun creștin. Un profesor ideal de religie este acel care găsește valoare în fiecare elev, fără să critice pe nimeni, încurajând și oferind exemplu. 

Nu se poate face educație fără Morală Creștină și fără modelul Virtuții, care este Iisus Hristos, imitat apoi în parte de către sfinți. Educația începe în copilărie și continuă toată viața, bineînțeles cu metode și forme specifice fiecărei vârste. Tinerețea este vârsta care te introduce imediat în realitatea vieții, dar pentru aceasta pregătirea trebuie să înceapă în copilărie. Dascălul de religie subliniază rolul important al familiei în educarea copiilor, precum și importanța colaborării dintre profesori și părinți. El întrunește în sine trei elemente esențiale: iubirea, credința și responsabilitatea față de copii, dar și față de colegi. Profesorul ideal de religie modelează din fiecare elev o personalitate cu o capacitate de entuziasm, dragoste și dăruire.

vineri, 12 februarie 2021

Slujirea misionară a profesorului de Religie (eseu)

Imagine simbol

Încep acest eseu cu gândul la copiii mei – elevii de mai multe generații, dar, în mod inerent, și cu gândul la Învățătorul, Modelul Suprem – Iisus Hristos. Consider că una dintre trăsăturile esențiale ce definesc personalitatea unui profesor de religie care să fie iubit de copii este reprezentată de un talent înnăscut, un dar de la Dumnezeu, o înclinație aparte de a ști cum să fie plăcut copiilor, prin iubirea pe care o emană în jurul său.

Alte calități, în egală măsură de importante, sunt pasiunea pentru materia predată și, bineînțeles, un grad înalt de competență în domeniul respectiv. Pentru o predare eficientă, profesorul trebuie să stăpânească foarte bine cunoștințele respective și, totodată, să se afle într-un proces de continuă aprofundare și extindere a competențelor profesionale, fiind la curent cu ultimele noutăți din domeniul psihopedagogiei și din domeniul spiritual – în ceea ce ține de specialitatea sa. Pentru un stil de predare eficient, la fel de important este ca profesorul să fie deschis la dialog și să interacționeze constant cu elevii. Aceștia trebuie să fie asigurați că își pot exprima liber orice fel de nelămurire legată de informațiile prezentate, punând întrebări în timpul orei. De asemenea, o calitate extraordinar de importantă pentru orice profesor este „îndelunga răbdare”: răbdare să explice de mai multe ori aceleași lucruri, să-i înțeleagă pe elevi, să se aplece la nivelul și nevoile lor.

În concepția mea personală, un profesor de religie trebuie