 |
| Imagine simbol |
Încep acest eseu cu gândul la copiii mei – elevii de mai multe generații, dar, în mod inerent, și cu gândul la Învățătorul, Modelul Suprem – Iisus Hristos. Consider că una dintre trăsăturile esențiale ce definesc personalitatea unui profesor de religie care să fie iubit de copii este reprezentată de un talent înnăscut, un dar de la Dumnezeu, o înclinație aparte de a ști cum să fie plăcut copiilor, prin iubirea pe care o emană în jurul său.
Alte calități, în egală măsură de importante, sunt pasiunea pentru materia
predată și, bineînțeles, un grad înalt de competență în domeniul respectiv.
Pentru o predare eficientă, profesorul trebuie să stăpânească foarte bine cunoștințele
respective și, totodată, să se afle într-un proces de continuă aprofundare și
extindere a competențelor profesionale, fiind la curent cu ultimele noutăți din
domeniul psihopedagogiei și din domeniul spiritual – în ceea ce ține de
specialitatea sa. Pentru un stil de predare eficient, la fel de important este
ca profesorul să fie deschis la dialog și să interacționeze constant cu elevii.
Aceștia trebuie să fie asigurați că își pot exprima liber orice fel de
nelămurire legată de informațiile prezentate, punând întrebări în timpul orei.
De asemenea, o calitate extraordinar de importantă pentru orice profesor este „îndelunga
răbdare”: răbdare să explice de mai multe ori aceleași lucruri, să-i înțeleagă
pe elevi, să se aplece la nivelul și nevoile lor.
În concepția mea personală, un profesor de religie trebuie