 |
| Fotografie simbol |
„Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. “
(Matei
28:19-20).
După învierea Sa din morți, Mântuitorul a trimis pe Sfinții Apostoli să propovăduiască evanghelia Sa, dându-le postulatul de apostol, de reprezentant al Lui în lume. Acest testament l-au primit şi urmașii lor până în zilele noastre. Astfel trebuie să înțeleagă şi profesorul de religie misiunea sa: a fost chemat de Dumnezeu printr-o chemare lăuntrică şi a fost trimis să înveţe pe alţii cuvântul lui Dumnezeu. În această slujire, el nu este singur: Dumnezeu i-a promis că-l însoțește şi-l ajută în toate zilele, așa cum a promis şi Sfinților Apostoli.
Profesorul de astăzi este busola care orientează elevii spre “limanurile mântuirii”, este acea forță interioară care propulsează discipolii săi pe cărările mântuirii bătătorite de înaintașii noștri care au știut a se ancora în principiul fundamental al vieții – credința în bunul Dumnezeu. Astăzi, ca niciodată, într-o lume debusolată, impardonabilă la valorile adevărate este nevoie ca profesorul de religie, care este un apostol delegat să-și ducă cruce printre generațiile de elevi, este chemat să păstreze cu sfințenie acea mare și neobișnuită comoară care ia fost încredințată – modelarea sufletelor copiilor. Spunea și Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur că: “Sufletul copiilor este ca pânza albă care în orice fel se va vopsi întâi așa va fi până la sfârșit. Chiar de ar vrea cineva să o vopsească cu altă culoare, pururea se arată vopseala cea dintâi.”, adică dacă profesorul știe să contureze chiar de la început cuvântul lui Dumnezeu în sufletul fraged de copil, până spre finalul vieții acel cuvânt va încolți și la un moment dat va da rod însutit de care se va bucura și el și oamenii din jurul său, se va bucura și bunul Dumnezeu.
Trăim
vremuri în care resimțim cu toată ființa o paralizie duhovnicească intensă din
partea generației de tineri și mă întreb pe bună dreptate, oare cum ar trebui
să fie profesorul de religie ca să poată scoate din acea stare de amorțeală
spirituală pe unii dintre discipolii săi și să le orienteze pașii spre
luminoasele cărări care duc în sus ? În primul rând mă gândesc la vocația pe
care o are și care trebuie asumată în deplinătatea ei. Vocația este o simțire
lăuntrică, dăruită omului de Dumnezeu. Profesorul cu vocație este cel care
manifestă încredere şi iubire faţă de Dumnezeu în primul rând şi apoi faţă de
elevi. El este preocupat de dezvoltarea personalității acestora şi are conștiința
importanței misiunii lui şi a faptului că este trimisul lui Dumnezeu în faţa
elevilor, pentru a le preda învățătura revelata de Fiul Sau înomenit. O altă
calitate imperios de necesară pentru un profesor de religie e dragostea. Profesorul
de religie are datoria să prețuiască și să iubească pe elevi, așa cum
Mântuitorul a iubit copiii. Virtutea cea mai înaltă care trebuie să
împodobească sufletul profesorului de religie este iubirea copiilor şi înțelegerea
copilăriei, deoarece “a educa înseamnă a iubi“. Iubirea față de elevi nu se
manifestă numai la școală, la biserică sau pe stradă, ci şi în “cămara de
rugăciune “ a profesorului. Smerenia este următoarea calitate esențială. Aceasta
îl face pe profesor să-şi recunoască limitele şi-l ferește să cadă în extremele
subestimării sau supraestimării puterilor proprii. Profesorul de religie
trebuie sa fie un om al smereniei, raportându-se mereu la idealul suprem,
Mântuitorul Iisus Hristos. Să nu uităm că evlavia și bunătatea sunt calități
care dinamizează duhovnicește imaginea profesorului în fața elevilor, dar și a
colegilor. Bunătatea este iubirea manifestată prin atitudinea profesorului față
de elevi şi exclude răzbunarea, nervozitatea, mânia, sentimentele josnice etc,
iar smerenia este expresia credinţei mărturisite de către profesor prin viața
sa. Astfel, profesorul face dovadă că activitatea sa este spirituală,
duhovnicească, având o putere educativă foarte mare, pentru că din evlavia
profesorului se dezvoltă şi evlavia elevilor. Nu în ultimul rând mă gândesc și
la felul optimist de a se raporta la viață și la toate accidentele ei. Un
profesor optimist insuflă cuvinte “cu putere multă “ atât de necesare elevilor
care nu au încă convingeri religioase puternice. Optimismul îl ajută pe
profesor să scoată în evidență calitățile elevilor, partea bună a lucrurilor şi
faptul că uneori, planurile noastre nu coincid cu planurile lui Dumnezeu pentru
fiecare dintre noi.
Profesorul de religie este un model pentru elevii săi dar și pentru colegii să, pentru că un om care îl are coleg de cancelarie pe însuși Mântuitorul Hristos trebuie cu toată buna conștiință și dăruire să înțeleagă că e misionar a Celui Preaînalt între colegii săi. Mai mult sau mai puțin evident, elevii, care la vârsta lor sunt în căutarea unui model de viață, evaluează comportamentul şi atitudinea profesorului de religie. Puterea exemplului este mare deoarece exemplul acționează direct asupra vieții elevului. Nimic nu poate fi mai dăunător pentru sufletul elevilor decât un profesor de religie care nu face ceea ce îi îndeamnă pe elevi să facă.
Nume/Prenume: ION CARP, laureat al Concursului profesorul anului la ora de Religie
Instituție de învățământ: Gimnaziul Grigore Vieru, satul Pererita, rnul Briceni