În
data de 16 februarie 2023, în incinta Instituției Publice Gimnaziul Rădeni,
profesoara de Religie, doamna preoteasă MANOLE Olesea, a susținut în cadrul
procesului de atestare o lecție publică cu elevii clasei a III-a la subiectul „Duminica
– ziua Domnului” și a organizat o activitate extrașcolară cu elevii
claselor a II-a – a IX-a dedicată mamei. Activitățile organizate au fost asistate
de membrii comisiei de atestare a instituției de învățământ și a invitaților: IORDACHESCU
Veaceslav, șef al Cabinetului metodic, profesor de religie grad didactic I (unu)
și preotul GONCEAR Ion, metodist al
protopopiatului Strășeni.
Lecția desfășurată cu elevii clasei a III-a a demonstrat relația apropiată dintre elevi și profesoara de religie, precum și atașarea acestora față de disciplina opțională religie. Scopul lecției „Duminica – ziua Domnului” a fost conștientizarea de către elevi a modul în care un creștin trebuie să petreacă „Dies Domine”. Demersul didactic a fost proiectat din perspectiva constructivistă implicând toți elevii prin alternarea metodelor de lucru: individual, în grupuri și frontal. În cadrul lecției elevii au descoperit motivele biblice ale cinstirii zilei de duminică precum și istoricul devenirii acesteia drept zi de odihnă, nu doar pentru noi, cei de astăzi, dar și pentru locuitorii Imperiului Roman din timpul împăratului Constantin cel Mare.
Activitatea
extrașcolară cu genericul „Mama, mama mea creștină” și-a propus să
promoveze importanța femeii pentru societatea contemporană. Activitatea a atins
strunele sufletești ale elevilor și profesorilor participanți, fiecare
regăsindu-se în versurile recitate. Scopul activității a fost nu doar educarea
respectului față de mamă, dar și educarea dragostei și a respectului față de
familie – cardul ideal pentru socializarea ființei umane, ale perpetuării
tradițiilor și a valorilor specifice familiei creștine. Activitățile
desfășurate au fost evaluate de către membrii comisiei de atestare cu
calificativul „Foarte bine”.
Menționăm
că IP Gimnaziul Rădeni s-a învrednicit de diplomă mitropolitană pentru
susținerea demersului de studiere a disciplinei opționale Religie iar doamna
director PANFIL Galina, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, a
fost decorată cu medalia „Fericita Agafia” pentru contribuția adusă la
răspândirea perceptelor evanghelice în rândurile generației în creștere. Subliniem
faptul că IP Gimnaziul Rădeni alături de IP Gimnaziul Voinova sunt două
instituții model la nivelul raionului Strășeni în realizarea parteneriatului școală-biserică,
în aceste instituții disciplina opțională Religie se regăsește în orarul elevilor
de mai bine de zece ani, fapt pentru care au fost decorate cu diplome
mitropolitane.
www.bit.ly/oradereligie