Se afișează postările cu eticheta proiect didactic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiect didactic. Afișați toate postările

joi, 26 octombrie 2023

Proiect didactic (Word) cu subiectul: „Halloween sărbătoare sau păgânism?”, propunător: Vasile Manica

fdfee
(Textul de mai sus este unul greșit și promovează dezinformarea) 
Halloween - All Hallows' Eve (Ajunul zilei Tuturor Sfinților). La romano-catolici în următoarea zi sunt pomeniți toți sfinții, însă lucrurile din păcate au luat o altă întorsătură.

   Cu apropierea sărbătorii Halloween, se deschide o oportunitate pentru a discuta acest subiect în sala de clasă. În acest sens, vă propunem un proiect de lecție în format Word, care este flexibil și poate fi adaptat în funcție de nivelul de vârstă și interesele elevilor voștri. 
   În calitate de profesori, avem responsabilitatea de să furnizăm informații corecte și verificabile elevilor noștri. Astfel, îi vom ajuta să înțeleagă într-adevăr originile și semnificația acestei sărbători iar în baza acestora să ia o decizie personală. 
   Proiectul didactic își propune atingerea următoarelor obiective: 
O1. Să identifice 2-3 premise ale apariției și dezvoltării Halloween-ului la poporul român; 
O2. Să enumere 3-4 caracteristici ale Halloween-ului studiind fișa de text; 
O3. Să plaseze pe axa timpului principalele etape ale apariției și dezvoltării sărbătorii de Halloween; 
O4. Să reevalueze în baza istorioarei importanța sărbătorilor și a tradițiilor naționale; 
   Proiectul de lecție pe care-l propunem include resurse educaționale, informații corecte despre Halloween și activități interactive care să ajute elevii să înțeleagă mai bine această sărbătoare. Cu această abordare, ne putem asigura că elevii noștri nu vor fi influențați de informații incorecte sau mituri și vor putea să-și dezvolte o înțelegere mai profundă a diverselor aspecte culturale și istorice ale Halloween-ului. În plus, îi vom încuraja să fie critici și să cerceteze informațiile pe cont propriu pentru a evita să accepte orice informație ca adevăr absolut. Astfel, contribuim la dezvoltarea gândirii critice și la educația lor continuă.

vineri, 17 februarie 2023

Oră publică la Religie în Instituția Publică Gimnaziul Rădeni

 

În data de 16 februarie 2023, în incinta Instituției Publice Gimnaziul Rădeni, profesoara de Religie, doamna preoteasă MANOLE Olesea, a susținut în cadrul procesului de atestare o lecție publică cu elevii clasei a III-a la subiectul „Duminica – ziua Domnului” și a organizat o activitate extrașcolară cu elevii claselor a II-a – a IX-a dedicată mamei. Activitățile organizate au fost asistate de membrii comisiei de atestare a instituției de învățământ și a invitaților: IORDACHESCU Veaceslav, șef al Cabinetului metodic, profesor de religie grad didactic I (unu) și preotul  GONCEAR Ion, metodist al protopopiatului Strășeni.

Lecția desfășurată cu elevii clasei a III-a a demonstrat relația apropiată dintre elevi și profesoara de religie, precum și atașarea acestora față de disciplina opțională religie. Scopul lecției „Duminica – ziua Domnului” a fost conștientizarea de către elevi a modul în care un creștin trebuie să petreacă „Dies Domine”. Demersul didactic a fost proiectat din perspectiva constructivistă implicând toți elevii prin alternarea metodelor de lucru: individual, în grupuri și frontal. În cadrul lecției elevii au descoperit motivele biblice ale cinstirii zilei de duminică precum și istoricul devenirii acesteia drept zi de odihnă, nu doar pentru noi, cei de astăzi, dar și pentru locuitorii Imperiului Roman din timpul împăratului Constantin cel Mare.

miercuri, 8 decembrie 2021

Suport metodico-didactic: „Cele zece porunci dumnezeiești”

     Propunem atenției d-voastră prezentări realizate în baza cărții „Viața omului după poruncile Domnului„. Cartea are drept scop: „ghidarea întru păzirea poruncilor dumnezeiești” și explicarea detaliată a celor zece porunci. Aceasta poate fi utilizată drept un ghid de mărturisire în baza celor zece porunci dumnezeiești.

    În cadrul lecțiilor catehetice din școlile duminicale pentru adulți și adolescenți fiecare din cele 10 porunci poate fi discutată în lecții separate, conform cuprinsului cărții și a suportului didactic propus mai jos (prezentările ppt), în cadrul lecțiilor de Religie acestea pot fi utilizate la clasa a VIII-a prin combinarea anumitor conținuturi didactice și elaborarea anumitor sarcini didactice interactive.