marți, 20 august 2019

Seminarul de inițiere către noul an școlar 2019-2020


Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioan, Episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, pe data de 16 august 2019, în incinta IPLT „Hyperion” din or.Durlești, s-a desfăşurat întrunirea metodică republicană a metodiștilor și inspectorilor de Religie.
În debutul seminarului de inițiere dna Tamara Pasat, directorul IPLT „Hyperion”, a realizat prezentarea instituției de învățământ evidențiind în cadrul acesteia succesele instituției și impactul asupra mediului educațional a educației religioase și a celei moral-spirituale care este realizată în ultimii trei ani de către preotul-profesor Vasile Manica. 
Seminarul a continuat cu prezentarea Scrisorii metodice, realizată de către Veaceslav Iordachescu, șeful Cabinetului Metodic al Direcţiei Metodice a Mitropoliei Moldovei, care a inclus și principalele prevederi ale Planului-Cadru privind predarea disciplinelor opționale. S-a remarcat că în lista disciplinelor opționale recomandate de către Planul-Cadru pentru clasele 1-9 și 10-12 se regăsește în aria curriculară – Științe Socioumanistice, disciplina opțională Religia.

vineri, 16 august 2019

vineri, 9 august 2019

Seminar de iniţiere către noul an școlar 2019-2020

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioan, Episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, pe data de 16 august 2019, ora 08.30, în incinta IPLT „Hyperion”, str. Cartușa 3, Durlești, mun. Chişinău, se va desfăşura seminarul de iniţiere către noul an şcolar 2019-2020.


În program: 
- Ateliere de formare: „Dezvoltarea Competențelor Digitale ale Cadrelor Didactice” și Motivația la ora de Religie” 
- Reconceptualizarea curriculară la Religie: oportunități și temeri. 
Mini-seminar: „Modelul învățării interactive”.
Activitatea misionară a preotului în școală. 
Cateheza în școală și în parohie.

Alături de metodiştii din protopopiate şi inspectorii şcolari din eparhii sunt invitaţi profesorii de religie din mun. Chişinău.

Se poate ajunge cu transportul: microbuzul 101 sau 125.

Detalii la telefonul: 079 525 268.

 Direcția metodică

luni, 10 iunie 2019

În atenția profesorilor de religie: Cursuri de formare continuă 2019


Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Vladimir, mitropolit al Chișinăului și a întregii Moldove, în perioada 24 iunie – 12 iulie 2019, la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din Chişinău, str. Doina 104, se vor desfăşura cursurile de formare continuă de trei săptămâni pentru profesorii de Religie (150 de ore, 20 de credite).
Aducem la cunoștință faptul că cursurile de formare se vor desfășura conform Planului de formare continuă aprobat de MECC pentru anul 2019 și se vor petrece gratis în baza ordinului de delegare din partea instituției, pentru cei care nu au ordin de delegare costul este de 950 lei.

Rugăm doritorii să se înregistreze completând chestionarul: CHESTIONAR

Detalii la telefoanele: 022 203 577; 079 525 268.


Seminar „Predarea care schimbă vieți”

Marți, 4 iunie 2019 în incinta bibliotecii Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova s-a desfășurat seminarul „Predarea care schimbă vieți”, organizat de Direcția Metodică a Mitropoliei Moldovei și AO „PRO Valoare”. În cadrul seminarului formatorii Natalia Pascal, Ioan Eremeev și Vitalie Gavril au prezentat cele 7 legi ale predării eficiente și care ating inima copiilor.
Moderatorii seminarului ne-au îndemnat să medităm la întrebarea: „Din ce apă se adapă elevii d-voastră? Dintr-o apă curgătoare sau dintr-o bâltoacă?” Întregul seminar a fost realizat în baza cărții „Predarea care schimbă vieți” de Howard Hendricks și s-a adresat în special profesorilor de școală duminicală, preoților și învățătorilor. Seminarul ia îndemnat pe profesori „să profite de toate ocaziile pe care le-a dat Dumnezeu pentru a-i inspira și a-i învăța pe alții cuvântul lui Dumnezeu și pentru a schimba pozitiv și definiv vieți.” Seminarul a abordat cele șapte principii autentice, ușor de asimilat, care trebuie cunoscute de orice profesor care dorește să predea cu putere, pasiune, satisfacție și măiestrie: Legea Învățătorului, Legea Educației, Legea Activității, Legea Comunicării, Legea Inimii, Legea Încurajării, Legea Pregătirii.

sâmbătă, 11 mai 2019

Concursul Raional de cântec popular pascal ,,Pascala”

În ziua de joi a Săptămânii Luminate, 2 mai 2019, în incinta Sălii Festive a Liceului Teoretic ,,Miron Costin” or. Floreşti s-a desfăşurat Concursul Raional de cântec popular pascal ,,Pascala” cu suportul Protopopiatului Floreşti şi a Direcţiei Generale Educaţie Floreşti. La acest eveniment cultural-bisericesc au participat 21 colective corale, ansambluri vocale din liceele şi gimnaziile din raionul Floreşti. 
În cuvîntul său de salut, protopopul raionului, protoiereul mitrofor Ilie Munteanu a menţionat, că activitatea dată contribuie la păstrarea minunatelor tradiţii pascale, cultivarea frumosului şi valorilor creştin-ortodoxe, care sînt cel mai bine redate prin cîntece tematice şi totodată aduc în sufletele tuturor Lumina Învierii.
Concursul a fost deschis de corul profesionist de preoţi ,,Fericita Agafia” al protopopiatului, conducător artistic protoiereu Valerii Bumbac. Corul a interpretat muzică de cult cu tematică pascală. Talentul şi prestaţia colectivelor participante