Se afișează postările cu eticheta 2019. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2019. Afișați toate postările

marți, 20 august 2019

Seminarul de inițiere către noul an școlar 2019-2020


Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioan, Episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, pe data de 16 august 2019, în incinta IPLT „Hyperion” din or.Durlești, s-a desfăşurat întrunirea metodică republicană a metodiștilor și inspectorilor de Religie.
În debutul seminarului de inițiere dna Tamara Pasat, directorul IPLT „Hyperion”, a realizat prezentarea instituției de învățământ evidențiind în cadrul acesteia succesele instituției și impactul asupra mediului educațional a educației religioase și a celei moral-spirituale care este realizată în ultimii trei ani de către preotul-profesor Vasile Manica. 
Seminarul a continuat cu prezentarea Scrisorii metodice, realizată de către Veaceslav Iordachescu, șeful Cabinetului Metodic al Direcţiei Metodice a Mitropoliei Moldovei, care a inclus și principalele prevederi ale Planului-Cadru privind predarea disciplinelor opționale. S-a remarcat că în lista disciplinelor opționale recomandate de către Planul-Cadru pentru clasele 1-9 și 10-12 se regăsește în aria curriculară – Științe Socioumanistice, disciplina opțională Religia.

vineri, 8 februarie 2019

La Orhei a debutat SEMINARUL METODOLOGIC REPUBLICAN „ŞCOALA, BISERICA ŞI COMUNITATEA: PARTENERIAT PENTRU EDUCAŢIE

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al  Chișinăului și a Întregii Moldove, în dimineața zilei de astăzi, vineri, 8 februarie 2019, în Sala de Festivități a Instituției Publice Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din or. Orhei, au început lucrările Seminarului Metodologic Republican „Şcoala, Biserica și Comunitatea: parteneriat pentru educaţie”, Ediţia a VIII-a.
Seminarul este organizat de către Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Direcţia Generală Educaţie a Consiliului Raional Orhei, Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, filiala Republica Moldova, Consulting & Learning Center Excellenceplus, Moldtelecom SA  și IP Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, din or. Orhei.
La Şedinţa în plen din debutul întrunirii au fost prezenți: Ierarhul Orheiului, PS Episcop Siluan, Vicar mitropolitan, dl Iurie Siloci, vicepreședintele raionului Orhei, dna Corina Lungu, responsabil Religie MECC, inspectori şcolari şi metodişti-formatori, responsabilii de predarea religiei din cadrul Direcţiilor Educaţie din raioanele țării,  preoți și profesori de religie din cadrul Vicariatului de Orhei.
În deschidere, elevii instituției gazdă, coordonați de profesorii Angela Patraș și Oxana Mardare, au prezentat activitatea extracurriculară „Lumină lină – Logos Sfânt”, după care a urmat prezentarea Liceului de către dna Ana Ceban, directorul LT „O. Ghibu”, Orhei.