În luna decembrie a anului curent, părintele PLĂMĂDEALĂ Victor, profesor de
religie în Gimnaziul „Eustafie Popescu", din satul Băhrinești, raionul Florești și metodist al
protopopiatului Florești a susținut cele două ore publice obligatorii în cadrul
procesului de atestare pentru conferirea gradului didactic I (Întâi).
Trebuie să menționăm că protopopiatul Florești înregistrează unele dintre
cele mai bune rezultate în implementarea educației religioase în școală, astfel
în anul curent de studii din cele 48 de instituții de învățământ în raionul
Florești se predă disciplina opțională Religia în 20 instituții ceea ce
constituie aproximativ 40%, numărul de elevi din raion ce studiază Religia fiind
în acest an școlar - 15%. Toate acestea se datorează unei conlucrări productive
dintre Direcția Educație Florești și Protopopiatul Florești.
Părintele-profesor Victor Plămădeală este profesor de religie în Gimnaziul „Eustafie Popescu" de 13 ani, ora de Religie se regăsește în școală de 15 ani, în anul curent de studii ora de Religie se citește la 4 clase, un număr de 70 de elevi optând pentru această disciplină opțională.
În data de 8 decembrie 2021 părintele-profesor Plămădeală Victor a susținut o lecție publică la clasa a VI-a cu subiectul „Persecuțiile împotriva creștinilor” în care elevii au luat cunoștință cu cauzele persecuțiilor și evenimentele istorice ce au caracterizat această perioadă, un moment didactic important fiind actualizarea mesajului persecuțiilor. În data de 15 decembrie 2021 a fost susținută a doua oră publică dedicată subiectului „Familia creștină” cu elevii clasei a IX-a, în care au fost combinate diverse metode didactice interactive, studii de caz și analiza din perspectivă biblică, elevii fiind îndemnați să pună la baza viitoarelor familii valorile creștine și binecuvântarea lui Dumnezeu.
Apreciem dedicarea părintelui-profesor în realizarea orelor publice și
transmiterea mesajului catehetic al orei de Religie prin selectarea metodelor
propice și realizarea obiectivelor educaționale. De asemenea în cadrul orelor un
accent deosebit s-a acordat formării competențelor cheie ale disciplinei și
axarea pe latura axiologică ale acestora.