vineri, 15 aprilie 2022

Gala laureaților concursului „Ora de Religie - cunoaștere și devenire spirituală”, ediția a II-a


    
Pe data de 15 aprilie 2022, în pragul marii sărbători creștine Intrarea Domnului în Ierusalim, la sediul mitropolitan s-a desfășurat Gala laureaților concursului „Ora de Religie – cunoaștere și devenire spirituală”. Concursul fiind la cea de a doua ediție, este organizat cu binecuvântarea ÎPS Vladimir de către Cabinetul metodic al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

    Concursul online la Religie a avut loc în pragul Postului mare, în zilele de 5-6 martie, prin completarea de către elevi a unui chestionar Google-forms care a inclus întrebări gradate după nivel de dificultate pe clase, în baza temelor studiate și propuse de Curriculum. Concursul s-a desfășurat în instituțiile de învățământ care organizează activități de educație religioasă a elevilor prin studiul disciplinei opționale Religie.

    În cadrul celei de a doua ediții a concursului Ora de Religie - cunoaștere și devenire spirituală au participat în jurul a 150 de elevi din clasele II-IX.

    Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, etapa de premiere s-a desfășurat la sediul mitropolitan de Ziua internațională a culturii. La Gala laureaților au fost invitați elevii care au ocupat locurile I, II și III, precum și mențiune din cadrul școlilor participante.

    Prezent la eveniment, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldovei a transmis cuvântul de felicitare din partea ÎPS Vladimir adresat elevilor și profesorilor. PS Ioan a remarcat perioada specială a anului bisericesc în care ne aflăm, subliniind că săptămâna Floriilor este declarată și Săptămâna Tineretului Ortodox în cadrul căreia se desfășoară mai multe activități cu și pentru tineri. În mesajul său, PS Ioan a remarcat importanța îmbinării cunoștințelor teoretice dobândite în cadrul orei de Religie cu trăirea autentică a credinței în Hristos și în Biserică, îndemnându-i pe elevi la frecventarea bisericii și urmarea dreptei credințe.

    Cabinetul metodic al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove aduce mulțumiri:

- profesorilor pentru formarea și ghidarea elevilor prin educația religioasă desfășurată zi de zi, la fiecare oră de Religie predată la clasă;

- elevilor pentru dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție;

- părinților și managerilor școlari pentru că sunt alături de Biserică în demersul de educație religioasă a copiilor.

    Cabinetul metodic reînnoiește îndemnul către părinți de a-și înscrie copilul la ora opțională de Religie. În același timp informăm managerii școlari și cadrele didactice că disciplina Religie dispune de Curricula aprobată pentru clasele I-IX și a X-a-XII-a, manuale pentru clasele I-i - a IX-a, Ghiduri de proiectare didactică pentru clasele a V-a – IX-a.



vineri, 25 martie 2022

Înmânarea certificatelor de formare continuă profesorilor de Religie


    În urma solicitărilor venite din partea profesorilor de Religie și în urma adresării Cabinetul metodic al Mitropoliei Moldovei către MEC în privința asigurării cu cursuri de formare continuă a profesorilor de Religie, cu precădere a celor care se atestează în acest an școlar, Ministerul Educației și Cercetării a permis desfășurarea provizorie a cursurilor de formare continuă la Religie în cadrul Universității de Stat din Moldova. Astfel în perioada 07 - 26 februarie 2022, în cadrul Universității de Stat din Moldova s-au desfășurat pentru prima dată cursurile de formare continuă pentru profesorii de Religie. 
    Cursurile de formare continuă s-au desfășurat cu susținerea rectorului USM dlui Igor Șarov, dr. conf. și a pr. Octavian Moșin, dr. conf. Centrul Formare Continuă din cadrul USM în colaborare cu Departamentul Științe ale Educației a organizat în perioada ianuarie-februarie 2022 cursul de formare continuă la modulul „Didactica disciplinei Religie” (10 credite), în cadrul acestei formări au participat un grup de 21 persoane. 

vineri, 18 februarie 2022

Concurs la Religie: „Ora de Religie - cunoaștere și devenire spirituală”, ediția a II-a


     Cabinetul Metodic al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove anunță ediția a II-a a concursului online la Religie - „Ora de Religie - cunoaștere și devenire spirituală”. Concursul se desfășoară în instituțiile de învățământ în care se studiază disciplina opțională Religia. Concursul are drept scop: valorificarea potențialul didactic la disciplină și încurajarea elevilor să cunoască „lumea religiei și valorile acesteia”. 

    Concursul este organizat de către cabinetul metodic al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, este la a doua ediție și se desfășoară în baza Curriculum la Religie clasele I-IX, Ordin de aprobare nr.761 din 08.09.11.

    Concursul se adresează elevilor din ciclul primar și gimnazial care beneficiază de educație religioasă, atât în școlile de stat cât și în școlile parohiale, acesta se va desfășura în data de 5 martie 2022. Concursul se va desfășura în format online, prin completarea pe parcursul zilei de către elevi a unui chestionar Google, întrebările vor fi formulate în baza manualului și a curriculumului la disciplină. 

    Concursul se desfășoară online, pe baza unui link care va fi distribuit profesorilor și catiheților pentru ca acesta să ajungă în posesia elevilor.

    📧 Rugăm profesorii să aibă lista elevilor ce vor participa la concurs (selectați preventiv câte 2-3 din fiecare clasă, maxim 10 elevi de la paralelă) din partea instituției cu adresa de email a acestora sau orice mijloc prin care vor putea transmite link-ul (Viber, Google Classrooms etc).

    Oferta și intenția de participare se realizează de către profesori până pe data de 3 martie 2022 prin completarea Chestionarului.

vineri, 28 ianuarie 2022

Ziarul elevului creștin - Scara spre cer



    “Suiţi, fraţilor, suiţi!”, ne îndeamnă Sfântul Ioan Scărarul, arătându-ne treptele ce duc spre Dumnezeu, spre Rai. Să încercăm împreună să identificăm aceste trepte şi să facem primii paşi pe ele. Numai astfel vom putea deveni mai aproape de Tatăl Ceresc şi unul faţă de altul. Abonaţi-vă la „Scara spre cer” şi veţi avea frumoasa posibilitate de a pătrunde pas cu pas în tainele adânci ale credinţei strămoşeşti, de a vă întări credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.
    Ziarul, asemenea scării virtuților, descrise de Sfântul Ioan Scărarul, îndeamnă spre desăvârșire, spre întărirea în credinţa strămoșească, spre iubirea de Dumnezeu, de aproapele şi de Patrie.
    Vă rugăm să contribuiţi la apariţia de mai departe a publicaţiei, care vine să aducă mângâiere, lumină, credinţă, nădejde şi dragoste în sufletul copiilor, părinţilor, dar şi al bunicilor.
    Ar fi binevenit să plasați la vedere, eventual pe un afişier, prima pagină a acestui număr sau copia ei la biserică, la şcoală, la bibliotecă etc., Nu uitați să abonați școala la acest ziar!

  • Ediție color cu apariție lunară
  • Inclusă de către „Poșta Moldovei” în lista publicațiilor cu distribuire peste hotarele Republicii Moldova




luni, 17 ianuarie 2022

În atenția profesorilor de religie: Cursuri de formare continuă 2022

În urma solicitărilor multiple venite din partea profesorilor de Religie și în urma adresării Cabinetul  metodic al Mitropoliei Moldovei către MEC în privința asigurării cu cursuri de formare continuă a profesorilor de Religie, cu precădere a celor care se atestează în acest an școlar, Ministerul Educației și Cercetării a permis desfășurarea provizorie a cursurilor de formare continuă la Religie în cadrul Universității de Stat din Moldova
Astfel în perioada 20 ianuarie – 05 februarie 2022, la Universitatea de Stat din Moldova, se vor petrece cursurile de formare continuă în regim on-line la: Modulul A: „Psihopedagogie”, „Dezvoltare personală”, „TIC în educație” echivalentul a 10 credite, iar din data de 07 februarie până la 26 februarie 2022 se va desfășura Modulul B: „Didactica disciplinei Religie” (10 de credite).
Aducem la cunoștință faptul că cursurile de formare se vor achita de instituția de învățământ în baza ordinului de delegare sau individual de către profesorii/preoții care doresc să participe la cursurile de formare și nu au ordin de delegare, costul cursurilor este de 800 lei (doar modulul B) și de 1600 lei (modulul A și B).

Rugăm doritorii să se înregistreze completând chestionarul: CHESTIONAR

Detalii la numerele de telefon: 022 203 577; 079 525 268.


marți, 4 ianuarie 2022

Conferința profesorilor de religie la final de semestru

     În data de 29 decembrie a avut loc „Conferința profesorilor de Religie” la final de semestrul I al anului curent de studii. Conferința a fost dedicată prezentărilor de bune practici și experiențe didactice. Profesorii de Religie au prezentat instrumente didactice pe care le utilizează în predarea sincronă și asincronă, online și offline. 

    În cadrul conferinței au fost prezentate următoarele instrumente didactice și elemente din practica de succes: 

  • Canva - utilizat pentru realizarea de postere, prezentări și video, atât de elevi cât și de profesori.
  • Siti-ul profesorului de religiei - prezentat de Pr. Vasile Manica, grad didactic II, ca spațiu de stocare a materialului didactic necesar: filmulețe, prezentări, fișe de lucru etc.
  • Parteneriatele educaționale: Etwinning - prezentat de dna preoteasă Vrancean Rodica, grad didactic II. Platforma Etwinning este un spațiu de comunicare, colaborare, demarare proiecte şi schimb de informații pentru profesorii din Europa.
  • Formularele Google / Google forms - prezentat de dna Cepraga Diana, reprezintă o modalitate ușoară și eficientă de evaluare la Religie, prin crearea diverselor formulare și chestionare Google putem evalua rapid un subiect atât în predarea on-line cât și în sala de clasă.
  • Instrumente pentru predare sincronă și asincronă - prezentat de pr. Dumitru Tolico, grad didactic Superior la Religie. Părintele-profesor a prezentat mai multe platforme și instrumente digitale utile în predarea-evaluare la Religie: Wakelet, Liveworksheets, Wordwall etc.
    La finalul conferinței s-au discutat și alte probleme actuale ale educației religioase: formarea continuă la Religie, materiale didactice și apariții editoriale, participarea la concursuri școlare la Religie (naționale și internaționale), implicarea în proiecte de parteneriat național și internațional în special platforma e-twinning.