Meseria de
profesor este o meserie unică. Odată cu dezvoltarea și evoluția vieții umane profesia didactică s-a dezvoltat și ea trecând la alt nivel. Dezvoltarea
digitală a atins și latura pedagogică iar școala modernă se bazează pe metode care diferă mult de cele uzuale
bazate pe expunere, memorizare, repetare. Elevii de azi au nevoie de metode care
se bazează pe participare interactivă.
Prin parteneriate școlare profesorii au posibilitatea să se dezvolte profesional și să facă schimb de bune practici. Un asemenea
parteneriat s-a legat între profesorii de religie din Republica Moldova și profesorii din România.
Pe data de
22.12.2021 a avut loc Simpozionul interjudețean cu genericul „Tradiții și
obiceiuri de Crăciun” organizat de către Școala Gimnazială “Prof. Paul Bănică”,
Târgoviște, România. La simpozion au participat peste 100 de cadre didactice din
România și Republica Moldova. Participanții, au avut posibilitatea să prezinte, într-un singur fișier, 4 resurse digitale educaționale originale cu tematica
simpozionului, realizate în aplicații la alegere: Story-Jumper, I am a
puzzle, Jigsaw puzzle, Book-creator, Kahoot, Learning-apps, Socrative, ProProfs,
Live worksheet, Quizizz etc.
Simpozionul a fost deschis cu cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove. Sfinția sa a menționat că profesorii sunt adevărații apostoli în rândurile tinerilor și a elevilor. „Sunteți misionari ai cuvântului Evangheliei slavei lui Hristos. În contextual actual, marcat de fenomenul secularizării, care aduce multă criză spirituală, rolul profesorilor este tot mai important”.
La fel cu un cuvânt de învățătură, susținere şi încurajare a venit în faţa profesorilor şi părintele Doctor Ioan Raza, Parohia Spitalului CFR, Cluj Napoca şi Profesor Doctor Ioniţa Timiş, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” Cluj Napoca, jud. Cluj, coordinator Platforma Red-religie.ro şi organizatoarea Concursului Internațional „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”, la care anul acesta au participat peste 10 mii de copii din diasporă, din 22 de ţări, printre care şi copii din RM.