 |
| Imagine simbol |
Pentru unii profesori
nu există o mai mare suferință pe lume
decât elevii creduli și consecvenți.
Leon (Lev I) Șestov
A fi profesor de Religie în cadrul sistemului educațional actual este o provocare. O provocare care include în sine o dorință enormă de schimbare a stării lăuntrice a tinerilor generații măcinate de setea de răzbunare, dominare, orgoliu şi lume virtuală. Trăim într-o lume virtuală, în care ne creăm un spaţiu comod, plin de plăceri şi satisfacţii şi uităm de prezenţa Lui Dumnezeu şi al aproapelui, însă toate până la primul eșec, care adesea se numește SINGURĂTATE.
A fi profesor la începutul secolului XXI înseamnă a purta cu demnitate torța viitorului, de a te dărui în totalitate copilului, pentru care viitorul este incert, cu multe provocări și ispite. Profesorul de Religie de vocaţie se identifică cu profesia, nu doar la aspectul teoretic, ci și la cel practic, el urmează totalmente cuvintelor Sfintei Scripturi: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8:34). Crucea unui profesor de Religie este împodobită cu un set de valori, cum ar fi: îngăduință, iertare, prudenţă, recunoştinţă, cumpătare, încurajare, generozitate, blândeţe. Religia este „disciplina” dragostei, a iertării, susţinerii morale, este unica disciplină școlară care pune accentul pe om, nu pe conținut de învățat.
