marți, 29 iunie 2021

Proiect național: „Lecturi spirituale”

    Proiectul de parteneriat „Lecturi Spirituale” se desfășoară cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove și este o activitate de nivel național, care își propune activarea cititorului pe segmentul spiritual. Proiectul este organizat de Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala Republica Moldova (AGIRO) în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Întreg proiectul constituie un manifest pedagogic pentru susţinerea, valorificarea şi promovarea literaturii spirituale. 

    Deşi în ultimii ani s-au organizat diverse activități, lansări de carte etc. un proiect comun consacrat literaturii spirituale, axat pe valorile culturale și spirituale, nu am avut în ultimii 80 de ani, astfel proiectul fiind o noutate și o necesitate, un răspuns la necesitățile școlii, familiei și societății care vor contribui la promovare eficientă, la consolidarea relațiilor și a parteneriatelor între cititor, editor și autor. Astăzi a devenit clar, că educația elevilor, dezvoltarea spirituală și morală a lor, trebuie să fie integrată în diverse tipuri de activitate: în timpul orelor, în afara lor, în afara școlii, în cadrul activităților social-utile. În aspect pedagogic, proiectul își propune să prezinte variate modalități pentru stimularea interesului pentru lectura spirituală, etape metodologice de comprehensiune a textului religios, modele de texte pentru promovarea valorilor religioase.

    Astăzi școala, ca și întreaga societate, se confruntă cu mai multe probleme sociale și educaționale printre care: extinderea pseudo-valorilor, criza morală și spirituală. În aceste condiții, devine un imperativ categoric ca Școala să conlucreze cu diverși parteneri comunitari, inclusiv cu Biserica ,,pentru a-și conjuga eforturile în vederea soluționării sau diminuării problemelor educaționale”. Astfel, interacțiunea dintre Școală, Biserică și comunitate reprezintă o condiție necesară în dezvoltarea spirituală și morală.

    Proiectul are scopul de a promova și a educa atitudini pozitive față de lectură, la general și față de lectura spirituală - în particular prin dezvoltarea unor abilități de viață, a relaţiilor sociale între copii și adulți, respectiv va avea loc schimbul de bune practici între cadrele didactice, prin identificarea, stimularea, valorificarea abilităților de lectură conștientă şi promovarea talentului literar - artistic al elevilor din instituțiile educaționale participante, privind rolul lecturii de plăcere în dezvoltarea personalității și cultivarea abilităților de învățare pe tot parcursul vieții. 

    În fiecare lună, se organizează o conferință video în cadrul căreia se reunesc autorul, editorul, cititori, profesori și elevi care discută pe marginea unei cărți din cardul proiectului de „Lecturi spirituale”. În edițiile precedente s-au prezentat următoarele cărți: