joi, 18 mai 2017

Gala laureaților concursului eparhial „Personalități creștine: virtuți și sfințenie”


Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în data de 18 mai, în incinta catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din orașul Chișinău s-a desfășurat etapa eparhială a Concursului: „Personalități creștine: virtuți și sfințenie” (ed. a II-a).
Festivitatea a demarat cu proba de interpretare vocală, care după cum spun Sfinții Părinți este o formă de rugăciune, căci „cel care cântă, se roagă de două ori” spunea Fer. Augustin. Prestația participanților la această probă a fost apreciată de juriul de specialitate, în componența: PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Pavel Anton, eminent în învățământ și cultură, înmatriculat în Cartea de onoare a talentelor din R.Moldova și Angela Tabaran,  specialist coordonator, metodist la educaţia muzicală şi clasele cu profil muzical-coral din cadrul DGETS. Astfel în urma deliberărilor juriului a fost acordat premiul I-i următoarelor colective: Corului mare de copii „Belcanto” (or.Soroca), grupului de elevi de Gimnaziul nr.31 – Surorile Olărașu; iar Premiul Mare i-a revenit ansamblului coral „Doinița” de la LT „N.Iorga” din mun. Chișinău.

După care au fost decernate diplome premianților la proba de poezie și desen, conform clasamentului și categoriilor de vârstă. Creațiile proprii (poezii) ale elevilor câștigători au fost apreciate de Comisia de specialitate, în componenţa: Ana Botnaru, administratorul editurii „Cuvântul-ABC”, Rusu Ana, profesoară de limbă şi literatură română, Chişinău, Larisa Erșov – redactor literar. Au fost decernate diplome de merit şi premii băneşti elevilor învingători la proba de creaţie proprie după cum urmează: Sîli Ilaria, IPLT „Alexandru cel Bun”, Chişinău (loc I); Florea Nicoleta, IPLT „N. Dadiani”, Chişinău, (loc II); Bolozan Corina, Gimnaziul Caplani, Ştefan Vodă, (loc III); Reabov Tatiana, IPLT „Alexandru cel Bun”, Chişnău (loc I); Pîrgaru Gheorghe,  IPLT „Alexandru cel Bun”, Chişinău (loc II); Lungu Ion, LT Zubreşti, Străşeni (loc III); Boenciuc Irina, Gimnaziul Botnăreşti, Anenii Noi (loc I); Bocancea Alina, LT „Leonid Gherman”, Rîşcani (loc II); Onica Maria, IPLT „M.Basarab”, Basarabeasca. Trebuie menționat faptul că lucrările elevilor participanți la etapa eparhială a concursului au fost incluse într-o culegere-album pe care premianții au primit-o în dar.
La proba de desen, cu tema „Pământul – creația lui Dumnezeu”, au participat un număr mare de elevi care și-au exprimat dragostea față de creația divină prin intermediul culorilor vii regăsite în desenele acestora. Lucrările la această proba au fost apreciate de Comisia de specialitate, în componenţa: prof. univ., dr. hab. T. Stăvilă; dr., conf. univ. C. Spînu; lector superior A. Gobjilă. Astfel în urma deciziei comisiei au fost premiați cu diplome și premii bănești elevii: Tabac Camelia, LTPA „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”, Chişinău  – loc I; Jeltova-Cebotari Taisia, LTPA „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”, Chişinău – locul II, Belova Daria, LT „K. Sibirski”, Chişinău   – locul III;  Ionaşcu Mihaela, Gimnaziul Rădeni, Străşeni – locul I; Băţ Anastasia, IPLT „Ginta Latină”, Chişinău – locul II; Leahovici Iulia şi Ciorbă Alex, LT „Al. Donici”, Orhei – locul III; Ciobanu Daniela, LT „M. Eminescu”, Chişinău – locul I; Boenciuc Irina, Gimnaziul Botnăreşti, Anenii Noi – locul II; Parpalac Marina, LT „M. Eminescu”, Basarabeasca – locul III.
Direcția Metodică a Mitropoliei Moldovei aduce sincere mulţumiri tuturor participanţilor; profesorilor care au îndrumat elevii, metodiștilor din protopopiate care au desfășurat proba la nivel raional fără de care nu ar fi fost posibilă desfăşurarea acestui concurs; colegilor noştri din sectoarele sinodale, care ne-au susţinut şi, nu în ultimul rînd, membrilor comisiilor de specialitate care ne-au ajutat să apreciem lucrările elevilor.
Direcția Metodică a Mitropoliei Moldovei