Vineri, 23 noiembrie, în incinta Gimnaziului Nr.31 din Chişinău a avut loc seminarul metodic pentru profesorii de religie din Municipiul Chişinău. Seminarul a demarat cu o prezentare a instituţiei realizată de către d-na Nina Pînzaru, directoarea instituţiei gazdă care a vorbit despre frumoasa conlucrare ce există între şcoală şi biserică deja de mai bine de 10 ani, şi despre construcția capelei de pe teritoriul Gimnaziului, demarată în anul 2011.
A urmat o parte practică a seminarului şi anume prezentarea unei ore deschise de către profesorul de religie din gimnaziu – Iordachescu Veaceslav, care le-a predat elevilor clasei a IV-a „A” tema: „Sfînta Liturghie”. Lecţia s-a desfășurat interactiv, fiind utilizate slide-showuri, iconografie şi imagini video. Elevii au demonstrat că au însuşit tema de acasă, rezolvând integrame digitale. Ei au lucrat şi în grup, rezolvând jocuri, iar la final au scris un eseu de concluzie. Profesorii de religie, care au dat curs invitației de a participa la lecție, precizează că ora le-a fost utilă şi vor prelua mai multe metode inedite pentru a le implementa în şcolile unde activează.
După o analiză a lecție, a urmat prezentarea metodelor de predare-învăţare activă ce pot fi utilizate la ora de religie, realizată de către Prot.Lect. Dumitru Tolico, mai apoi d-na preoteasă şi autoarea manualelor de religie clasa I-VI, Liliana Creţu a realizat o prezentare a manualelor realizate conform noii curricule modernizate aprobate de Ministerul Educației.
D-na Angela Levinţa, șefa cabinetului metodic al Departamentului Studii din cadrul Mitropoliei, a vorbit despre necesitatea modernizării continue a curriculumului școlar la disciplina „Religie” menționând de asemenea şi anumite greșeli pe care ar trebui să le excludem din practica pedagogică.