vineri, 22 februarie 2019

Seminarul metodologic raional la Religie în protopopiatul Telenești

Vineri, 22 februarie 2019, a avut loc Seminarul metodologic la Religie, în gimnaziul din satul Budăi, raionul Telenești.
Zi de vineri cu emoții pozitive, OAMENI cu suflet mare, gospodari deosebiți am întâlnit astăzi la gimnaziul Budăi în cadrul seminarului metodologic cu profesorii de religie și preoții din raion.
Chiar dacă afară iarna își mai scutură cojoacele în instituție domnea o atmosferă primvăratică.
GENERICUL seminarului a fost ” Eu sunt LUMINA lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieții ” /Ioan 8.12/.
Lecția de religie în clasa a VI-a, subiectul ”Păcatul – ruperea de Dumnezeu”, predată de PROFESORUL – PĂRINTELE, VALERIU PETRARI, care ne-a demonstrat cele mai modene tehnologii de predare – învățare- evaluare, a încântat publicul.
Aducem mari mulțumiri directorului gimnaziului, dnei Gorea Alina, colectivului profesoral, pentru implicare, colaborarea frumoasa dintre APL, BISERICĂ, ȘCOALĂ în educarea tinerei generații în spiritul valorilor umane , naionale.

miercuri, 20 februarie 2019

Seminar teoretico-practic cu profesorii de religie, r.Cimișlia

Tema seminarului: Formarea virtuțiilor prin valorificarea textului biblic în cadrul orelor de religie. 
Agenda a cuprins următoarele activități :
- Oră publică la religie, cl.a V-a, Jelihovschi Ion, profesor religie ;
- Prezentare: Din experiența activității Asociației tinerilor ortodocși „Valeriu Gafencu”;
- Activitate extracurriculară „Lumină lină- Logos Sfânt”, Stepanov Ludmila, profesor ;
- Aspecte metodologice privind metode și tehnici moderne pentru formarea la copii a virtuților prin valorificarea textului biblic, Garaba Elena, specialist principal DÎG.
Mulțumim mult administrației, profesorilor și elevilor LT „M.Eminescu” Cimișlia, pentru buna organizare.

marți, 19 februarie 2019

În atenția profesorilor de religie: Cursuri de formare continuă

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioan, episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, în perioada  25 februarie – 15 martie 2019, la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din Chişinău, str. Doina 104, se vor desfăşura cursurile de formare de trei săptămâni pentru profesorii de Religie (150 de ore, 20 de credite). Aducem la cunoștință faptul că cursurile de formare se vor desfășura conform Planului de formare continuă aprobat de MECC pentru anul 2019 și se vor petrece gratis în baza ordinului de delegare din partea instituției.

Rugăm doritorii să se înregistreze completând chestionarul: CHESTIONAR

Detalii la telefoanele: 022 203 577; 079 525 268.

marți, 12 februarie 2019

Apariție editorială: Ghid de proiectare didactică la Religie clasa a VIII-a

Direcția metodică a Mitropoliei Moldovei, vă informează că a apărut „Ghidul de proiectare didactică la Religie pentru clasa a VIII-a”. Un material didactic de mare necesitate pentru profesorii de religie în vederea realizării unei educații religioase de calitate.
Ghidul cuprinde temele incluse în curricula școlară de Religie și este realizat în concordanță cu manualul de Religie pentru clasa a VIII-a. Demersul didactic este proiectat în baza cadrului Evocare - Realizarea sensului - Reflecție - Evocare și se axează pe valorificarea metodelor de predare atât moderne cât și cele tradiționale. Fiecare proiect didactic, elaborat în baza unei bibliografii bogate, are una sau mai multe anexe, fișe de lucru și prezentări Power-Point, care facilitează demersul didactic și-l face mai interactiv.
Autorii ghidului de proiectare, profesori de Religie cu o experiență bogată: Olesea Manole, Ana Buzilă și ierom. Vasilisc (Donica) au identificat și propus cele mai propice metode și tehnologii didactice pentru a face ora de Religie cât mai interesantă iar mesajul catehetic și moral să fie receptat de fiecare elev.
Misiunea ghidului este de a oferi modele de proiectare didactică pentru realizarea unei educații religioase eficiente și de calitate. Ghidul de proiectare didactică la Religie pentru clasa a VIII-a poate fi găsit în vânzare la sediul Direcției metodice a Mitropoliei Moldovei (str. București 119).

Pentru comenzi, puteți comanda prin mesaj pe pagina de Facebook: 
https://www.facebook.com/cabinetulmetodic/

luni, 11 februarie 2019

Materialele seminarului Republican la Religie, Orhei-2019


MODERATOR: Dr. în psihologie, lector UST, Ecaterina MOGA, Consulting & Learning Center Excellenceplus

MODERATOR: Doctor în pedagogie, conferențiar universitar Mariana MARIN,
Director şi redactor-şef la Revista Științifico-Metodică „Învăţătorul Modern”,
Preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, filiala Republica Moldova;

  • Aplicarea teoriei „Inteligenţelor multiple” în cadrul orelor de Religie. Perspectiva interdisciplinară în predarea orelor de Religie.
MODERATOR: Angela CARA, dr. în pedagogie, conf.cercetător, IȘE;

  • Fizică cuantică versus credință în Dumnezeu.
MODERATOR: Ana SÎRBU, cercetător științific, publicist