luni, 8 octombrie 2018
vineri, 5 octombrie 2018
Elevii unei școli din sudul țării fac lecțiile de religie în biserică

Copiii din satul Sadaclia, raionul Basarbeasca, fac orele de religie direct în biserică.
Ideea îi aparține preotului din localitate care zice și-a propus să îi învețe pe elevi tainele mântuirii și istoria creștinismului.
Într-un reportaj realizat de postul local de televiziune Canal Regional, discipolii părintelui spun că le place materia predată și că trăiesc povâțuirile învățate.
luni, 1 octombrie 2018
Ghidul de Educație moral-creștină, autori: Rodica Solovei și Sergiu Boldirescu
Scopul ghidului metodologic Educaţie moral-creştină rezidă în:
Dezvoltarea competenţelor metodologice ale
cadrelor didactice în vederea formării personalităţii
elevilor prin integrarea valorilor moral-creştine în
propriul sistem de atitudini şi norme
comportamentale.
Ghidul este constituit din trei capitole, structurate în
opt subcapitole.
Primul capitol familiarizează destinatarii
cu cadrul conceptual al educaţiei morale şi moral-creştine şi
cu competenţele cadrului didactic pe domeniul valoricatitudinal.
Cel de-al doilea capitol prezintă cadrul
metodologic privind educaţia moral-creştină a elevilor la
ora de Religie.
Capitolul trei se axează pe educaţia moralcreştină
a elevilor în contextul parteneriatului Şcoală–
Biserică cu accent pe oportunităţile de valorificare a
proiectului de acţiuni în folosul comunităţii şi a proiectului
de istorii orale.
sâmbătă, 22 septembrie 2018
În atenția profesorilor de Religie
În Rubrica Materiale didactice - găsiți Anexele și Prezentările Power-Point, precum și filmulețele video, pentru proiectările procurate de la Direcția Metodică: Clasa a V-a, Clasa a VII-a și Clasa a IX-a.
În Rubrica - Bibliotecă - găsiți materialele necesare portofoliului profesorului de Religie.
Pentru înregistrare la Cursurile de formare continue la Institutul de Științe ale Educației, vă puteți înregistra completând chestionarul în rubrica - Formare Continuă.
În Rubrica - Bibliotecă - găsiți materialele necesare portofoliului profesorului de Religie.
Pentru înregistrare la Cursurile de formare continue la Institutul de Științe ale Educației, vă puteți înregistra completând chestionarul în rubrica - Formare Continuă.
sâmbătă, 15 septembrie 2018
Apariție editorială: Ghid de proiectare didactică la Religie
Direcția metodică a Mitropoliei Moldovei, aduce la cunoștința protopopilor, inspectorilor şcolari din episcopii, metodiştilor și profesorilor de religie că au fost tipărite Ghiduri de microproiectare didactică la Religie:
- Religie creștin-ortodoxă. Microproiectare. Ghid pentru clasa a V-a;
- Religie creștin-ortodoxă. Microproiectare. Ghid pentru clasa a VI-a;
- Religie creștin-ortodoxă. Microproiectare. Ghid pentru clasa a VII-a;
- Religie creștin-ortodoxă. Microproiectare. Ghid pentru clasa a IX-a;
- Macroproiectare (Proiectare didactică de lungă durată) pentru anul școlar 2018-2019;
De asemenea sunt disponibile manuale de Religie pentru clasele I – IX.
Acestea se găsesc în vânzare la Direcția metodică de pe teritoriul Mitropoliei Moldovei.
Vă aşteptăm la Direcţia metodică, str. Bucureşti 119, mun. Chişinău.
Telefon de contact: 022-203-577.
Comandă prin mesaj, aici: https://www.facebook.com/cabinetulmetodic/
Comandă prin mesaj, aici: https://www.facebook.com/cabinetulmetodic/
vineri, 24 august 2018
Întrunirea metodică republicană la Religie

În debutul reuniunii metodice, Veaceslav Iordachescu, metodist coordonator în cadrul Direcţiei metodice, a prezentat prevederile Planului-Cadru privind predarea disciplinelor opționale. S-a remarcat că pentru școlile naționale, conform Planului-Cadru în clasele 1-9 este rezervată doar o singură oră opțională. În lista disciplinelor opționale recomandate de către Planul-Cadru pentru clasele 1-9 se regăsește în aria curriculară – Științe Socioumanistice, disciplina opțională Religia, iar în clasele 10-12 – Etica vieții de familie. Cu toate acestea elevii pot selecta oricare dintre disciplinele opționale a căror curricula a fost aprobată și publicată pe siti-ul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al RM, inclusiv disciplina Religie pentru clasele 10-12.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)