marți, 6 septembrie 2016

Centru de zi pentru copii inaugurat la Anenii Noi


Odată cu sunetul clopoțelului și a începutului noului an școlar, tot mai clar se fac reauzite cuvintele Mântuitorului „Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 10:14). Școala după cum bine se știe s-a născut în tinda bisericii iar primele cărți de citire au fost Ceaslovul și Psaltirea, după cum menționa și Ion Creangă în „Amintiri din copilărie” „…ești acum la ceaslov, și mâine-poimâine ai să treci la psaltire, care este cheia tuturor învățăturilor”.

Biserica a fost preocupată dintotdeauna de educația tinerilor și iată că pe lângă multiplele activități educaționale, Biserica își propune educarea tinerilor având ca bază valorile creștine ale neamului. În ziua de 4 septembrie 2016, cu prilejul începutului de an școlar în mai multe Biserici s-au săvârșit Tedeum-uri pentru binecuvântarea elevilor și a studenților la învățătură. La Biserica Sf. M. Mc. Dumitru din orașul Anenii Noi sărbătoarea începutului de an școlar a fost marcată de o bucurie dublă: deschiderea unui centru de zi pentru copiii social-vulnerabili din localitate și sfințirea unui spațiu de joacă pentru copii, în imediata apropiere a Bisericii.

Astfel, după Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir s-a săvîrșit slujba de sfințire a centrului de zi pentru copii. Acesta a fost amenajat cu aportul preotului Ioan Valuța, diaconului Ghenadie Valuța și sprijinul Asociației creștine „Ajutor pentru Moldova”. În incinta centrului se vor desfășura activități educaționale pentru copii: ore de meditație după școală și ore de educație moral-spirituală, copii ce vor frecventa centrul de zi vor beneficia și de o masă caldă.

Iordachescu Veaceslav, metodist coordonator în cadrul Direcției Mitropolitane, prezent la eveniment a menționat despre importanța conlucrării tuturor organelor sociale: școală, biserică, primărie în vederea asigurării unei educații de calitate și educării morale a copiilor, menționând că „școala revine în tinda bisericii” pentru a ridica moralitatea decăzută a societății și a oferi modele demne de urmat tinerilor.

Trebuie de menționat că în incinta centrului de zi a fost amenajată și o bibliotecă parohială la care vor avea acces toți creștinii comunității. Toți copii prezenți la inaugurarea centrului de zi și a terenului de joacă au primit dulciuri și înghețată drept răsplată pentru răbdarea și sinceritatea bucuriei împărtășite cu toți cei prezenți la eveniment. Ar trebui să învățăm de la copii simplitatea și bucuria vieții…

https://ortodox.md/centru-de-zi-pentru-copii-inaugurat-la-anenii-noi/

duminică, 4 septembrie 2016

Regulamentul concursului NAȚIONAL „Personalități creștine: virtuți și sfințenie”

      Concursul „Personalități creștine: virtuți și sfințenie” (ediția a II-a) este organizat de Mitropolia Moldovei (Direcția Metodică), în colaborare cu Ministerul Educației, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, Asociația pentru Educație Creștin-Ortodoxă, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău (DGETS).

Obiectivele concursului:
-            Formarea conștiinței și identității naționale, promovarea valorilor general-umane și a aspirațiilor de intergrare europeană ale societății.
-            Cunoașterea și respectarea alterității spirituale.
-            Valorizarea identității și stabilirea de relații de înțelegere și respect cu cei din jur.
-            Dezvoltarea creativităţii şi cultivarea abilităţilor de comunicare/prezentare.

Concursul se desfășoară în patru etape:
         ETAPA I-a - în instituțiile de învățământ pe parcursul lunii februarie 2017 la 3 probe. La etapa următoare participă deținătorii primului loc conform procesului verbal al membrilor juriului din unitățile școlare.
         ETAPA a II-a - etapa raională (la nivelul protopopiatelor) până la 31 martie 2017 la 3 probe. La etapa următoare participă deținătorii primului loc conform procesului verbal al membrilor juriului.
         ETAPA a III-a - la nivelul Episcopiei de Chişinău, vor participa deținătorii locului I-i, se vor trimite lucrările și ofertele de participare pe adresa: or. Chișinău, str. Bucureşti 119, telefoane de contact: 022 203 577; 069608115, 079525268, și inspmetod.mm@gmail.com, până la data de 28 aprilie 2017, conform modelului - Anexa 1. Concursul se va desfășura la Chișinău în data de 18-19 mai 2017.
         ETAPA a IV-a – la nivel republican, vor participa învingătorii (deținătorii locului I-i) din fiecare episcopie.

Concursul constă din trei probe:

vineri, 2 septembrie 2016

Felicitări cu noul an școlar


Felicitări cu noul an școlar. Să fiți mereu îndrăgostiți de copii și de munca pe care o faceți zi de zi. Se merită efortul chiar de veți cîștiga doar un singur suflețel. Aveți nevoie de multă perseverență ca să reușiți. Domnul să vă ajute.

Vă rog să trimiteți comanda de manuale, inclusiv clasa a VIII-a. Vă așteptăm să ridicați donația de carte, cîte 6 ex. pentru fiecare bibliotecă școlară. Acesta va fi un bun prilej de relaționare cu școala.

Oferta de manuale se indică în acest document.

Așteptăm și comenzi pentru Proiectarea didactică cl.7 și cea de lungă durată cl.1-9.

Donația de carte poate fi consultată aici pentru fiecare raion în parte.