Pagini

miercuri, 29 iulie 2026

Tabăra Bucuriei: Ediția a X-a „Pe urmele Sfinților”

Cu inimile pline de recunoștință, s-a încheiat cea de-a X-a ediție a Taberei Bucuriei, organizată de Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din orașul Ștefan Vodă, sub îndrumarea părintelui paroh Ioan Apostol.

Timp de trei zile, aproximativ 100 de copii au trăit clipe de neuitat, descoperind frumusețea credinței, a prieteniei și a bucuriei de a fi împreună. Toate acestea au fost posibile datorită dăruirii și implicării a aproape 30 de voluntari, care și-au oferit cu drag timpul, energia și sufletul pentru fiecare copil.

Tema din acest an, „Pe urmele Sfinților”, i-a purtat pe copii într-o călătorie fascinantă prin viețile sfinților, adevărate modele de credință, iubire, curaj și bunătate. În cele opt ateliere creative, fiecare grupă a descoperit viața unui sfânt și a învățat cum poate urma exemplul acestuia în viața de zi cu zi.

Primele două zile au fost dedicate atelierelor tematice, jocurilor, cântecelor, activităților creative și momentelor de comuniune, în care copiii au învățat, au creat și au legat prietenii frumoase.

Ultima zi a început cu participarea tuturor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile primite. Apoi, copiii, voluntarii și părinții au petrecut împreună în mijlocul naturii, unde au avut loc concursuri, scenete, prezentări, jocuri, momente de învățătură religioasă și morală și o masă festivă servită în aer liber.

Ajunsă la ediția a X-a, Tabăra Bucuriei a devenit o frumoasă tradiție pentru comunitatea noastră, adunând an de an copii, tineri și voluntari în jurul valorilor creștine și al bucuriei de a fi împreună în Hristos.

Mulțumim din suflet tuturor voluntarilor, părinților, binefăcătorilor și tuturor celor care au sprijinit organizarea acestei tabere. Fără dăruirea fiecăruia dintre dumneavoastră, această lucrare frumoasă nu ar fi fost posibilă.

Ne rugăm ca semințele credinței, ale iubirii și ale bucuriei să rodească în inimile tuturor copiilor și să îi călăuzească mereu pe calea lui Hristos.


joi, 16 iulie 2026

Tabăra „Bucuriei” în parohia Cruglic


În perioada 13-15 iulie 2026, în parohia Cruglic, a fost organizată tabără „Bucuriei”. Anul acesta au fost prezenți aproximativ 150 copii de școală și de grădiniță. Profesorii Liceului Teoretic Cruglic și educatorii grădiniței Făguraș din Cruglic, pe parcursul a trei zile, au avut grijă că copii să fie antrenați în activități educative și de relaxare, specifice unei tabere pentru copii. Astfel, s-au organizat: jocuri sportive, jocuri de șah și dame, ateliere de pictură, vizitarea bibliotecii publice, vizitarea muzeului personal a familiei Merineanu Maria și Ion, învățarea poeziilor și cântecelor pentru concertul de final de tabără, etc.

În fiecare dimineață, copiii, profesorii și educatorii împreună cu preotul Nicolae Ciobanu, parohul bisericii „Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Cruglic, începeau ziua în biserică, unde se săvârșea un tedeum pentru binecuvântarea zilei cu reușite!
Pe lângă activitățile interesante și utile, copiii au fost serviți cu dulciuri, biscuiți, înghețate, sucuri și fructe, iar la prânz au servit masa în cantina Liceului Teoretic Cruglic pregătită de bucătăresele liceului.
Aducem sincere mulțumiri partenerilor și împreună organizatorilor:
– Administrația Publică Locală, dlui primar Iurie Niculai; Liceului Teoretic Cruglic, dnei director Nadejda Burciu,
– Profesorilor: Baluțel Nona, Verdeș Natalia, Țîgănaș Nadejda, Dracinschi Claudia, Iachimov Maria, Pușca Feodosia, Verdeș Ecaterina (prof. l.rom), Verdeş Ecaterina (prof. Ed. fizică), Burciu Vladimir, Pușca Valentina, Jenerenco Valeria.
– Bucătăreselor Liceului Teoretic Cruglic: Faramuș Maria, Butuc Tatiana, Petreanu Olga și șefului de gospodărie a Liceului, Mantaluță Elena, dnei profesoară pensionată, voluntară Maria Merineanu.
– Grădinița de copii „Făguraș” din Cruglic, dnei director Aliona Trocin și educatorilor: Ceban Tatiana, Baluțel Tatiana și Verdeș Lucia.
– Casa de Cultura „Andrei Ciorba” din Cruglic, d-lui director Gheorghe Bocan.
– Școala de Arte Cruglic, dnei director Silvia Ciorba.
– Biblioteca Publică Cruglic, dnei bibliotecară Angela Cucu.
– Asociația de Consum Cruglic, d-lui director Ion Popa
– Părinților și copiiilor cuminți și frumoși, participanți la tabără.
La sfârșitul taberei, copiii împreună cu profesorii și educatorii au prezentat un concert pe scena mare a Casei de Cultură Cruglic, unde au recitat poezii, au cântat cântece și s-au simțit bine, apoi au primit jucării dulciuri și sucuri!
Bunul Dumnezeu să binecuvânteze țară și satul nostru, locuitorii și oaspeții satului Cruglic, cu pace, sănătate și numai bucurii!